Nightfly
28 Noiembrie 2009
Columb de Herastrau
22 Noiembrie 2009
Mircea Albulescu
3 Noiembrie 2009
Lorenzo Quinn
23 Octombrie 2009
Cover Q
19 Octombrie 2009
Foto: eu 
Pantofii si conferinta
7 Octombrie 2009
Ceai de ciocolata
6 Octombrie 2009
Pierrot… de MAMA
26 Septembrie 2009
Prin Cluj
20 Septembrie 2009
Rosia Montana
18 Septembrie 2009
Daniel Daianu
24 August 2009
Ziua Imnului
7 August 2009
Bratara dacica la MNIR
7 August 2009
Sighisoara mea…
3 August 2009
Locul in care totul devine arta!
“Cuiul batut in deget” este doar un truc cu dulceata de afine
Copii in cel mai mare loc de joaca…
Muzica creeaza amintiri sinestezice
Singura limita pentru micii comercianti este propria lor imaginatie
… de veghe
Sighisoara mea, Sighisoara copiilor mei
Exista locuri in care sufletul iti cere sa te intorci, fie ca ai iubit acolo o persoana, o clipa, un nor, zgomotul, linistea… Eu am iubit oamenii si, dupa trei ani, m-am dus sa-i regasesc in cetate, intr-o alta epoca.
Nici macar nu este nevoie de prea mult timp pentru a deveni supusul cetatii, primul pas pe scarile pavate te duce inapoi cu cateva secole. Domnite, cavaleri, regi te insotesc agale pe strazile denivelate de vreme, te invita la dansuri elegante, ca imediat sa te provoace la o lupta cu sabii – pentru onoare, desigur!
Asezata pe iarba, ferita de soarele de iulie, imi reamintesc faptul ca nu sunt singura, iar noile prietenii se leaga atat de usor printr-o strangere de maini lipicioase din cauza zaharului de pe kurtos. Si revin in secolul XXI, unde medievalul este doar decorul in care ne cream momente si le inmagazinam ca amintiri. Ziua, oscilam intre spectacole de strada – cele mai delicioase fiind cele de amatori -, bunatati pregatite ca odinioara si zecile de tarabe colorate de tot felul de flecustete pe care le-am promis celor de acasa.
Printre „afaceristi” gasim colegi, prieteni, cu totii intrecandu-se in creativitatea de a confectiona gentute, cercei, masti, bineinteles, cu un aer cat mai medieval, ce ne ajuta sa ne pierdem prin multime in cel mai eliberator anonimat. Ne amuzam de cel care „bate cuie in degete”, realismul faptei fiind asigurat de dulceata de afine, ne minunam de baiatul care poate canta la doua fluiere in acelasi timp, de fachirul Coco, cu a lui cutezanta, dar si staruim in a descoperi cum se coloreaza suvite de par doar cu ajutorul unor ite – un taram aproape fantastic, ce fascineaza ochisorii deschisi la maxim de uimire ai unor copii ce au gasit cel mai mare loc de joaca, chiar daca e doar pentru trei zile.
Spiritul nomad se ascute in aceasta perioada, majoritatea dintre noi avand un rucsac in spate, cu un rand de haine si un izopren, ca oricum nu am mai gasit cazare. Iar seara ne gaseste inghesuiti pe o scara dintre doua case, intr-un numar impresionant, cantand cat ne tin plamanii cantece cu haiduci si copilite. Fumul noptii se incolaceste in jurul corzilor tremurande ale unor chitare acustice aduse cu greu pe trenul incarcat, iar un fluier se lasa dezmierdat de cine-stie-cine, incat ai putea sa juri ca vine dintr-unul din turnurile care strajuiesc cetatea. Si atunci uit totul, uit de orice tristete, orice alt loc, orice alt minut trait, iar imaginile prind un aer vintage si imi dau senzatia amintirilor depanate de parintii mei… si realizez: acestea sunt amintirile mele, acestea sunt povestile pe care le voi spune si eu copiilor mei – momentele ce se opresc in loc si se asaza alaturi de fericire.
